Navigation

TRANSILVANIZAREA ROMÂNIEIdescarca

Regiuni autonome, Românie federală, pace socială între majoritate și minorități naționale

 

Programul candidatului Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilágyi Zsolt, pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 reprezintă viziunea asupra unei patrii comune, care poate fi considerată, în egală măsură, patrie proprie de către fiecare comunitate etnică.

Construirea viitorului specific al comunităţii maghiare din Transilvania nu este posibilă fără armonizarea acestuia cu viitorul celorlalte comunităţi cu care convieţuim. Totodată, fiecare comunitate trebuie să-şi armonizeze patria sa proprie, lăuntrică cu acea patrie comună în care putem fi deopotrivă maghiari, români, ardeleni şi europeni. Pe lângă crearea noii unităţi a maghiarilor din Transilvania, trebuie deci să aşezăm şi bazele unei noi unităţi a ardelenilor.

Programul nostru prezintă tocmai structurile care îmbină patria proprie, lăuntrică a comunităţilor cu patria comună a tuturor.

Dimensiunea majoră europeană a unei patrii ardelene comune o reprezintă principiul federalismului. Pentru că federalismul european nu se poate opri la graniţele României, stat membru al Uniunii Europene. Suntem convinşi că ţara ale cărei graniţe cuprind şi pământul natal al strămoşilor noştri poate fi patria comună a tuturor doar dacă se constituie ca stat federal: o federaţie a regiunilor sale organice, fiecare cu geografia şi istoria proprie, spiritul şi caracterul său specific.

 

În această patrie ardeleană comună trebuie să îşi găsească loc patria proprie, lăuntrică a maghiarilor din Transilvania. Iar instrumentul politic şi administrativ de care avem nevoie este autonomia comunitară, care în acest context înseamnă preluarea dreptului, a demnităţii şi a responsabilităţii deciziilor în acele probleme care ne privesc în mod direct. Doar astfel vom putea avea patria noastră proprie!

Federalismul – autoguvernarea regiunilor autonome

Ne dorim o Românie federală:

  • pentru că avem convingerea că doar astfel patria noastră, Transilvania, îşi poate păstra identitatea – şansele economice ale regiunii, convieţuirea etniilor locale, caracterul european pot supravieţui doar într-un astfel de cadru constituţional;
  • pentru că, în opinia noastră, doar o Românie federală are şanse reale să graviteze dinspre periferia Europei spre centrul acesteia;
  • pentru că am constatat că Europa se poate redresa din criza structurală, economică şi morală în care se află în acest moment doar adoptând un federalism de tip nou.

Avantajele comunităţilor de pe urma federalismului:

  • federalismul oferă posibilitatea făuririi unei patrii în ţara natală, fără a retrasa graniţele statelor;
  • federalismul leagă diverse regiuni şi comunităţi;
  • federalismul asigură mijloace mai eficiente de responsabilizare a puterii politice şi a conducătorilor, determinând, în acelaşi timp, o dezambiguizare a conceptului de solidaritate şi a necesităţii acesteia;
  • un parlament şi un guvern regional la Cluj sunt mai eficiente decât administraţia centrală de la Bucureşti întreţesută de corupţie.

 

Calea României spre federalism:

  • crearea unei structuri statale federale nu este o reformă administrativă impusă de sus în jos;
  • Federalizarea României poate fi a doua modernizare majoră, de importanţă istorică a ţării. Prima a fost cea care a avut loc la sfârşitul secolului al XIX-lea, când – adoptând modelul francez – reforma administrativă a creat premisele apropierii României de Europa prin transformarea şi administrarea instituţiilor ţării conform practicii statelor naţionale centralizate.

Această a doua reformă administrativă de importanţă istorică, pe care o considerăm necesară – şi care ar însemna adoptarea practicilor de succes ale statelor federale europene – ar asigura aderarea definitivă a României la civilizaţia europeană a secolului al XXI-lea;

  • Federalizarea României ar reprezenta reconcilierea ţării cu propria sa istorie;
  • introducerea administraţiei federale nu poate fi rezultatul unei singure decizii, ci constituie un proces organic de planificare politică;
  • astfel, pentru a se înscrie pe calea federalizării, România trebuie să înfăptuiască mai întâi regionalizarea;
  • în cazul în care România – în decursul procesului de reformă regională – va lua în considerare hotarele sale istorice interioare şi voinţa cetăţenilor, pe care aceştia şi-o vor exprima prin intermediul unor referendumuri, va putea crea o structură regională prin care va întări solidaritatea în cadrul comunităţilor sale teritoriale interioare;
  • federaţia internă a regiunilor creată astfel va putea „desena” acele hotare istorice care vor transforma ţara în federaţia unor state membre.

 

II. Reorganizarea României pe baza regiunilor istorice

 

Regiunile în Europa

Rolul regiunilor în dezvoltarea Europei devine tot mai pronunţat. Regiunile sunt unităţi administrativ-teritoriale mai mici decât statele, cu o populaţie de cel puţin 800.000, dar nu mai mult de 3 milioane de persoane. Regiunile au tradiţii istorice, culturale şi economice specifice.

Regiunea constituie un instrument pentru punerea în practică a unor principii fundamentale europene, care sunt importante atât pentru comunitățile regionale cât și pentru minoritățile naționale:

  • subsidiaritatea: deciziile să fie luate cât mai aproape – geografic, contextual, de persoanele afectate;
  • descentralizarea: problemele administrative cotidiene să fie rezolvate la nivel local în cât mai multe domenii ale vieţii.
  • autoadministrarea: problemele se rezolvă de către instituţii alese din și de comunitate.

În vederea atingerii acestor obiective, regiunile trebuie să dispună de competenţe administrative, pe care le vor prelua într-un mod reglementat prin lege de la instituţiile centralizate ale statului – de la Bucureşti.

 

Propuneri privind constituirea regiunilor

Pentru România, o soluţie pe termen lung este o structură de stat federal, care să reunească, într-o unitate caracterizată de diversitate, cele trei regiuni istorice ale ţării – macroregiunile Transilvania, Muntenia şi Moldova. Însă oamenii care trăiesc în această ţară trebuie să dorească împreună acest lucru.

România are nevoie de o nouă reformă teritorial-administrativă. Cele trei părţi istorice ale ţării trebuie reorganizate în continuare pe baza regiunilor istorice.

Astfel, România ar fi formată din 15 regiuni administrative: trei regiuni în Moldova, patru în Muntenia, cinci în Transilvania, respectiv câte o zonă metropolitană în fiecare macroregiune (Bucureşti, Galaţi-Brăila şi Braşov).

 

Transilvania

Banat: are o puternică identitate regională, Timişoara este unul din centrele macroregionale ale ţării. Din motive de structură spaţială, Aradul şi împrejurimile trebuie incluse în aceeaşi regiune.

Partium-Crișana este zona unui regionalism în revenire. Rolul regional al municipiului Oradea şi adecvarea ca centru de regiune sunt incontestabile, el este capabil să integreze şi judeţele Sălaj şi Satu Mare. Datorită componenței etnice echilibrate a locuitorilor săi, această regiune se pretează pentru un statut special din punct de vedere administrativ.

Transilvania de Nord: Clujul este centrul istoric al Transilvaniei, polarizează fără echivoc zona centrală şi de nord a regiunii istorice.

Ținutul Secuiesc: Cu centrul său economic și academic, municipiul Târgu Mureș, și cu o structura tradițională microregională a scaunelor secuiești, Ținutul Secuiesc este o regiune în care tradiția seculară se îmbină armonios cu experiența administrativă a provinciilor moderne europene. Locuitorii săi au o identitate regională puternică și o voință populară care se manifestă marcant în forme diverse. Datorită majorității sale vorbitoare de limbă maghiară și tradiției sale administrative specifice, Ținutul Secuiesc trebuie organizat ca o regiune autonomă cu statut special.

Transilvania de Sud: Autonomia regională are tradiţii în această zonă. Centrul, astăzi ca şi în trecut, este municipiul Sibiu. Polul opus al Sibiului este Braşov, important atât ca populaţie, cât şi din punct de vedere economic; este al doilea nod de circulaţie al ţării, fiind un punct de pornire deopotrivă spre Transilvania, Muntenia şi Moldova. Având în vedere că acest oraş de importanţă regională dispune şi de cea mai mare aglomerare metropolitană reală, Brașovul și împrejurimile trebuie organizat ca o metropolă cu statut de regiune.

Muntenia

Oltenia: Ca o macroregiune integrată este în mod cert hinterlandul Craiovei. Condiţiile istorice, de identitate şi de structură spaţială sunt în unison.

Muntenia de Nord: Pe lângă caracteristicile geografice comune, micile oraşe negustoreşti din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova constituie baza identităţii munteneşti. Oraşul cu importanţă regională al acestei regiuni este Ploieşti, al treilea nod de circulaţie ca importanţă din ţară.

Muntenia de Sud este o regiune unitară, centrul natural de atracţie al acesteia este capitala, Bucureşti, pe care o imaginăm ca o regiune-metropolă cu statut special, ca în prezent.

Dobrogea: Regiune istorică delimitată de structuri spaţiale marcante. Centrul tradiţional este Constanţa, principalul port al României.

Moldova

Bucovina: O regiune istorică cu un caracter aparte al părţii de est a ţării, care până în anul 1920 beneficia de autoguvernare. Acoperă în mare parte actualul judeţ Suceava.

Moldova: Moldova propriu-zisă trebuie împărțită în două regiuni, conform liniilor de forţă care pornesc din cele două orașe cu importanță regională deosebită, precum și sistemelor de văi şi infrastructurii construite în acestea: Moldova de Sud și Moldova de Nord. În partea de sud a acestora se găseşte cea mai importantă conurbație a României, cu două oraşe de importanţă regională – Galaţi şi Brăila – situate la doar 20 km distanţă una de alta. Integrarea acestora dă naştere la a doua metropolă ca populaţie din ţară.

 

III. Autonomia: libertatea de a decide în toate problemele care privesc comunitatea

Autonomia este un drept colectiv garantat prin lege, care creează condiţiile ca o regiune sau o comunitate să decidă singură şi fără intervenţia autorităţilor centrale, aşa cum crede de cuviinţă, în problemele care sunt – conform legislaţiei – de competenţa sa.

Autonomia nu este un concept abstract, ci un instrument eficient al administraţiei. Dacă îl utilizăm cu înţelepciune, ne va ajuta la protejarea identităţilor naționale și regionale, precum şi la îmbunătăţirea vieţii familiilor noastre. Autonomia nu este menită doar să ne asigure demnitatea sărbătorilor, ci şi eficacitatea activităţilor zilnice şi siguranţa viitorului.

Autonomia asigură o administraţie publică mai eficientă, precum şi o gestiune mai eficace a atât a problemelor comunităţii, cât şi a celor private!

 

Administraţie publică autonomă

Ca şi componente ale unei structuri federale, macro-regiunile asociate dispun de organe decizionale alese proprii (parlamente regionale) şi de organe executive proprii (guverne regionale). Alegerea lor, aria lor de competenţă, precum şi funcţionarea lor şi alcătuirea bugetelor aferente este garantată de constituţie, fiind totodată reglementată printr-un statut cu rang de lege. Şi Transilvania, meleagul nostru natal, este o astfel de macro-regiune.

Macro-regiunile autonome cuprind regiuni, provincii cu statut special şi o largă autonomie. Astfel de regiuni administrative speciale ar trebui să fie Ţinutul Secuiesc sau Câmpia Ierului, Banatul sau Bucovina, dar având în vedere diferitele nevoi regionale pot fi create mai multe astfel de regiuni autonome – pe baza principiului regionalismului asimetric.

În cazul serviciile deconcentrate ale administraţiei centrale, să existe o dublă subordonare şi supervizare: atât la nivel statal, cât şi la nivel regional. Administraţia centrală ar trebui să stabilească doar standardele profesionale şi să supervizeze respectarea acestora, în timp ce dreptul de numire a cadrelor de conducere ale acestor servicii ar trebui să aparţină organului decizional regional ales

 

Drepturi extinse referitoare la utilizarea limbii materne

În ceea ce priveşte păstrarea şi transmiterea identităţii colective a minorităților naționale este de o importanţă majoră ca utilizarea limbii materne să nu se limiteze la cadrul familial, ci să fie extinsă asupra tuturor sferelelor vieţii sociale. Astfel, în regiunile în care locuiesc întru-un număr însemnat persoane aparținând unei comunități naționale minoritare, să se poate adresa în mod natural autorităţilor locale, altor organe ale statului, poliţiei şi organelor judecătoreşti competente – atât în scris, cât şi oral – în limba maternă a acestora. Condiţia garantării acestui drept este ca legile referitoare la autonomie să asigure cel puţin următoarele:

  • drepturi nelimitate de utilizare a limbii materne în justiţie. Limba maternă să poată fi utilizată atât în relaţiile cu clienţii, cât şi în activitatea instituţiilor.
  • alcătuirea structurii personalului, în cadrul organelor judecătoreşti, astfel încât să reflecte structura etnică şi lingvistică a populaţiei locale;
  • publicarea documentelor, expunerilor de motive şi a contractelor în limba maternă, în plus, valabilitatea acestora în limba maternă; cunoaşterea şi utilizarea limbii naționalităților de către judecători, avocaţi, procurori şi notari publici;
  • asigurarea bilingvismului hotărârilor şi a expunerilor de motive judecătoreşti ca şi componentă importantă a garantării utilizării limbii materne;
  • raportarea proporţiei angajaţilor care cunosc limbamaterna a comunității minoritare, în cadrul personalului poliţiei, la proporţia acesteia în populaţia locală; în plus, garantarea dreptului de a depune plângeri şi în limba materna;
  • dreptul ca procedurile judecătoreşti să se desfăşoare în limba maternă a clientului.

 

Limba maghiară și germană să fie limbi oficiale regionale în Transilvania! În plus, în anumite microregiuni, dacă este cazul, și limbile materne ale altor minorități să aibă statut de limbă oficială locală.

 Autonomie în cadrul învăţământului

Organe proprii regionale (comunitare) de supervizare a învăţământului să stabilească ce se predă şi ce manuale se utilizează în şcoli, precum şi modul de funcţionare a şcolilor:

  • manualele şi disciplinele care prezintă istoria Ţinutului Secuiesc, a Partiumului, a Banatului, sau a Bucovinei să nu fie excepţii fericite, ci o practică obişnuită şi funcţională în şcoli;
  • predarea limbii române să nu fie subiectul şi instrumentul unor lupte din domeniul politicii lingvistice; dimpotrivă, normal ar fi ca limba majorităţii să fie predată conform metodologiei de predare a limbilor străine;
  • organizarea învăţământului profesional să fie de competenţa organului regional (comunitar) de supervizare a învăţământului; astfel nu numai că va putea fi adaptat necesităţilor locale, dar va avea şi un rol de modelare a sistemului de valori sociale proprii.

 

Să utilizăm impozitele pe care le plătim pentru finanţarea propriului sistem de învăţământ!

 Federalism fiscal

Regiunea îşi va vărsa, în manieră globală, în bugetul central contribuţia totală stabilită – anticipat şi pe bază normativă – de administraţia centrală şi regională; înlocuindu-se astfel procedura actuală prin care administraţia centrală redistribuie cuantumul ce le revine unităţilor administrative. În plus, conducerea aleasă a regiunii va avea puterea de a decide în ceea ce priveşte politica fiscală regională – adică în privinţa contribuabililor, a cuantumului sumelor şi a modului de colectare a acestora. Eficienţa federalismului fiscal este dovedită de multiplele exemple pozitive din Europa de Vest.

În privinţa utilizării unor părţi importante din impozitul pe venit, pe profit şi pe avere, din taxa pe valoarea adăugată şi din accize, precum şi a întregii sume provenite din taxele şi impozitele locale generate în regiune, decizia să nu îi aparţină administraţiei centrale, ci organelor regionale (comunitare) alese – bineînţeles, în funcţie de necesităţile şi nevoile regiunii şi cele ale locuitorilor acesteia.

Impozitul generat de întreprinderile mari care au fost înregistrate în regiune şi îşi desfăşoară activitatea aici, să nu fie trimis la Bucureşti, ci să rămână în regiune. În mod similar, colectarea şi utilizarea impozitului pe exploatarea zăcămintelor subterane să fie de competenţa autorităţilor regionale. Totodată, autoritățile regionale trebuie să aibă dreptul de a stabili impozite și taxe regionale, conform specificului propriu.

Merită şi este sustenabil: regiunile cu statut special care țintesc acest obiectiv, să poată deveni „paradisuri fiscale” ale României!

 

Dezvoltarea infrastructurii pe baza nevoilor comunitare

Sumele provenite din impozitele cu care contribuim la acea parte a bugetului central din care statul finanţează proiecte de dezvoltare infrastructurală să fie cheltuite pe obiective de care avem într-adevăr nevoie. Să nu risipim banii publici – disponibili de altfel într-o cantitate oricum insuficientă – pe săli de sport strandardizate, în cazurile în care construirea unei rampe de deşeuri sau a unei staţii de epurare a apei este o necesitate imperativă!

Rolul şi obligaţia statului este de a asigura fonduri pentru investiţii în infrastructură, însă stabilirea priorităţilor trebuie transferată în autoritatea organelor competente ale regiunii.

Procedurile de licitaţie publică trebuie organizate de factorii de decizie locali, în beneficiul şi spre satisfacţia comunităţii, sub o strictă supraveghere!

 

O politică de ocupare a forţei de muncă bazată pe exploatarea punctelor forte ale regiunii

Dacă autorităţile regionale vor primi mână liberă în ceea ce priveşte dezvoltarea regională, vor putea oferi condiţii economice avantajoase şi exploata punțile care le leagă de economia partenerilor din țările vecine. Astfel, investitorii vor avea posibilitatea să ajungă la noi fără a face un ocol pe la Bucureşti, şi vor putea crea chiar mii de locuri de muncă.

Ştim să muncim, suntem un popor sârguincios. Să acordăm prioritate forţei locale de muncă!

 

Luarea în considerare a particularităţilor regionale în domeniul sănătăţii

Deciziile privind închiderea unor spitale să nu fie luate la Bucureşti, pe baza unui algoritm impersonal. Gestionarea propriilor sisteme de sănătate ar trebuie realizate în conformitate cu posibilităţile regionale şi ghidându-ne după interesele micilor comunităţi – prin urmare ar trebui lăsată în seama autorităţilor regionale.

Camere regionale puternice de comerţ, industrie şi agricultură

În prezent, camerele de comerţ, industrie şi agricultură sunt instituţii non-profit care reprezintă interesele producătorilor din diverse sectoare la nivel local şi naţional. Pe lângă cele naţionale, avem nevoie de camere de comerţ, industrie şi agricultură regionale puternice care să reprezinte la Bucureşti sau chiar şi în străinătate interesele specifice ale regiunii respective şi ale întreprinzătorilor din regiune.

Să ne asociem, împreună suntem cu adevărat puternici!

Programe consecvente de protecţie a mediului

Un vechi adevăr spune că mediul nu ne aparţine doar nouă, ci l-am primit cu titlu de împrumut de la nepoţii noştri. Le periclităm viitorul, dacă lăsăm mediul să se deterioreze.

Să nu ni se spună de la Bucureşti sau din Europa câţi urşi trebuie să avem în munţi, ci aceste persoane competente să-i lase pe cei care cunosc cel mai bine munţii şi pădurile respective să decidă în această privinţă.

Preconizata exploatare minieră cu cianură de la Roşia Montană este o adevărată bombă ecologică. Dreptul de exploatare a bogăţiilor subterane (cum ar fi apa minerală, cărbunele, sarea, gazele naturale etc.) să aparţină comunităților locale și regionale. Nu statul să decidă unde, când şi cum să fie utilizate, iar profitul să rămână în regiune; deoarece obligaţiile legate de protecţia mediului, la urma urmei, le revin localnicilor.

Să preţuim în manieră identică toate rezervaţiile naturale.

Protecţia naturii şi exploatarea turistică a acesteia să fie responsabilitatea şi dreptul administraţiei regionale!

 

Afaceri externe autonome

Organele regionale legislative şi decizionale trebuie să aibă posibilitatea de a stabili şi dezvolta legături oficiale cu regiuni din alte ţări fără intervenţia administraţiei centrale. Bucureştiul să nu aibă posibilitatea de a determina maniera în care o regiune îşi valorifică resursele de comerţ exterior şi cele regionale prin intermediul legăturilor cu străinătatea.

Să înfiinţăm reprezentanţe în acele locuri unde funcţionarea acestora serveşte intereselor noastre!

 

Politică demografică şi de planificare familială autonomă

Ne propunem să promovăm introducerea impozitării familiale, a cărei esenţă este ca la stabilirea impozitului, pe lângă venitul individual, să se ia în considerare şi condiţiile familiale. În acest fel, contribuabilul nu este individul, ci gospodăria, ceea ce are un efect de stimulare a natalităţii.

În virtutea drepturilor şi a competenţelor conferite de autonomie, vom putea planifica strategia de protecţie familială şi ocupare a forţei de muncă pe termen mediu şi lung, putând adopta decizii economice şi sociale pe baza acestora.

Stopăm împreună emigrarea şi stimulăm natalitatea!

 

Asistenţă socială comunitară, solidaritate socială

Solidaritatea nu poate fi restrânsă la politica socială sau la activităţile caritabile, ci trebuie să pătrundă întreaga viaţă socială şi economică. Este nevoie de programe sociale şi comunitare prin care această problemă poate fi soluţionată într-o manieră echitabilă şi eficace, în concordanţă cu Strategia Europeană pentru Romi. Toţi membrii societăţii, grupurile sau păturile sociale trebuie să fie în mod reciproc solidare între ele. Ne dorim o politică socială şi un sistem de asistenţă socială la nivel regional – şi în parteneriat cu bisericile – care se bazează pe o politică economică eficientă.

Trebuie să asigurăm condiţiile de trai necesare păstrării demnităţii umane!

 

Dreptul la libera utilizare a simbolurilor naţionale

Steagurile regionale sau ale comunităților naționale să fie arborate de voie pe clădirile instituţiilor publice nu doar datorită curajului vreunui primar. Utilizarea simbolurilor naționale și regionale care reprezintă originea comunității sau istoria regiunii să devină un fapt obişnuit.

Utilizarea simbolurilor naţionale și regionale este dreptul fiecărei comunităţi!